Genele false sunt, deseori, asul din trusa de make-up care te poate ajuta rapid sa iti accentuezi frumusetea ochilor sau sa corectezi micile imperfectiuni ale acestora. Aceste mici accesorii pot amplifica cu mult efectul splendid al oricarui machiaj, daca sunt alese respectand cateva reguli de baza. Iata cateva sfaturi din partea expertilor despre cum sa alegi cele mai bune gene false in functie de forma ochilor si de evenimentele la care participi!

 

Compatibilitatea in functie de forma ochilor

 

  •          Ochii mici

 

Daca ai ochii mici, genele false care au o curbura dramatica si dimensiuni mai lungi in colturile exterioare sunt excelente pentru tine. Acestea pot face ochii sa para mai mari si mai deschisi. Alege modelele cu fire mai scurte in partea interioara care se lungesc progresiv catre exterior si vei obtine cel mai incantator rezultat.

 

  •          Ochii mari

 

Pentru ochii mari pot fi ideale genele false arcuite mai subtil, care au o densitate uniforma a firelor. Daca faci parte din categoria femeilor inzestrate cu ochi mari, evita modelele cu fire prea lungi sau prea dese, deoarece i-ar putea supradimensiona, creand un aspect cu note exagerate.

 

  •          Ochii cazuti

 

Daca ai pleoapele superioare vizibil coborate sau par a avea o forma cazuta in raport cu ochii sau cu restul fetei, atunci se poate spune ca ai ochii cazuti. Iata care sunt cele mai bune gene false in acest caz!

 

  1.       Gene care au curbura ascendenta

Opteaza pentru modelele care au o curbura mai accentuata in partea exterioara si vei contribui la ridicarea si deschiderea ochilor, creand iluzia unor ochi mai mari si mai stralucitori.

 

  1.       Gene cu lungime graduala

 

Alege modelele cu fire mai scurte in partea interioara, care se lungesc progresiv catre exterior. Aceasta caracteristica va echilibra aspectul ochilor si va transmite senzatia de simetrie, corectand astfel forma cazuta a pleoapelor.

 

  1.       Gene false tip banda half

 

Aceste modele sunt o optiune populara pentru persoanele care doresc gene false cu aspect natural si aplicare usoara. Sunt o alegere excelenta daca ai ochii mici sau cazuti. Datorita designului special, acestea nu incarca prea mult pleoapa si sunt potrivite chiar si pentru evenimentele mai putin formale sau pentru activitatile zilnice. Mai mult decat atat, avand fire mai scurte in coltul interior si mai lungi, dispuse in evantai, la capatul exterior, acestea alungesc forrma ochilor, conferind aspectul mult dorit de Cat eye.

 

  1.       Gene individuale

 

Genele individuale sunt foarte practice pentru ochii cazuti deoarece pot fi plasate strategic pentru a ridica si a evidentia anumite zone. Acestea adauga un plus de volum si definesc genele naturale intr-un mod delicat si rafinat. Sunt de un real ajutor si celor care doresc sa corecteze asimetria genelor naturale, putand fi aplicate cu precizie in zonele in care este nevoie de volum sau de o lungime suplimentara.

 

  1.       Gene cu densitate mai mare la baza

 

Pentru pleoapele cazute mai sunt recomandate si modelele care au o densitate mai mare la baza firului de par, subtiindu-se catre varfuri. Aceasta caracteristica creeaza un efect de ridicare si de definire a ochilor, corectand micile imperfectiuni.

 

  •          Ochii inegali

 

Pentru ochii inegali, genele false pot fi un accesoriu deosebit de util. Prin atasarea unui model cu fire mai lungi si mai dense decat cele naturale, in partea unde ochiul este mai mic sau mai putin definit, se pot armoniza cu succes trasaturile ambilor ochi.

 

Cum sa alegi cele mai bune gene false in functie de ocazie?

 

  •          Evenimente de zi

 

In cadrul evenimentelor de zi, cum ar fi intalnirile de afaceri, opteaza pentru modelele cu design subtil. Alege gene cu fire subtiri si o arcuire usoara pentru a oferi un aspect plin de prospetime si rafinament.

 

  •          Evenimente de seara

 

Pentru evenimentele de seara sau petreceri, poti apela la modelele mai dramatice si mai indraznete. Alege gene cu o arcuire pronuntata si o densitate mai mare pentru un aspect glamour si sofisticat.

 

  •          Nunti

 

La o nunta, genele false trebuie sa fie elegante si sa completeze intreaga tinuta, fara a epata. Opteaza pentru gene cu o curbura fina, o densitate medie si o lungime care sa accentueze in mod natural frumusetea ochilor.

 

  •          Evenimente formale

 

Pentru evenimentele formale, cum ar fi petrecerile de gala sau balurile, alege gene lungi, dense, cu o arcuire dramatica.

 

Respecta aceste mici sfaturi din partea expertilor si vei purta cele mai bune gene false in functie de forma ochilor tai si de evenimentul la care participi! Experimenteaza diferite stiluri si texturi pentru a gasi modelele perfecte pentru tine, care sa-ti evidentieze trasaturile si sa-ti completeze look-ul in cel mai elevat mod posibil.